Fabricarea tigaiei manuale este mai mult decât simpla „băture a unui bol”. Este un proces lung și meticulos, cu o rată mare de eșec, care necesită adesea zeci sau chiar sute de ore de către producător. Procesul poate fi împărțit în următoarele etape principale:
Etapa 1: Design și selecția materialelor
Proiectarea tonalității: Înainte de a începe, producătorul trebuie să determine mai întâi tonalitatea handpan-ului (de exemplu, Re kurd, Do arab etc.). Aceasta determină înălțimea fundamentală a notei ding centrale și aranjamentul și relația notelor înconjurătoare (câmpurile tonale).
Selecția oțelului: Tigăile de mână obișnuite sunt de obicei fabricate din două tipuri de oțel:
Oțel nitrurat: Acesta este cel mai frecvent utilizat și apreciat material. Este extrem de dur și rezistent la coroziune, producând un sunet strălucitor, de lungă durată, bogat în armonice. Printre mărcile reprezentative se numără PANArt (creatorul Hang-ului).
Oțel inoxidabil: Mai ușor de lucrat, produce de obicei un ton mai cald și mai moale, cu o decădere puțin mai rapidă. Multe mărci de top folosesc, de asemenea, oțel inoxidabil.
Tăiere: Placa mare de oțel selectată este tăiată cu plasmă sau cu laser într-un semifabricat circular.
Etapa 2: Modelare
Presare hidraulică: Țagla circulară plată este plasată pe o matriță și presată în forma iconică de „farfurie zburătoare” folosind o presă hidraulică masivă, formând contururile inițiale ale carcasei superioare (Ding) și inferioare (Gu).
Ciocanirea manuală: Aceasta este cea mai tradițională și artistică metodă (folosită și de PANArt). Meșteșugarul se bazează în întregime pe experiență și simț, ciocanind bucata cu bucată în forma finală de cupolă. Această metodă conferă fiecărei tigaie un caracter unic.
Etapa 3: Aranjarea câmpului tonal și acordarea inițială
Marcarea câmpurilor tonale: Pe cupola carcasei superioare, pozițiile și formele Ding-ului central și ale câmpurilor tonale din jur de 7-8 sunt marcate cu precizie în funcție de acordajul proiectat.
Ciocănire: Folosind ciocănele de diferite forme și un fier superior, zona marcată este indentată prin ciocănire, formând intervalul inițial de înălțime. Adâncimea, forma și curbura fiecărei indentații influențează înălțimea și timbrul final.
Etapa 4: Reglarea fină – Pasul central și cel mai dificil
Aceasta este cea mai solicitantă parte a procesului de producție, necesitând îndemânarea și urechea producătorului, durând cel mai mult timp și având cea mai mare rată de defecțiune. Acordarea nu se face prin strângerea șuruburilor; mai degrabă, se execută ciocănirea pentru a modifica tensiunile interne ale metalului, schimbându-i astfel înălțimea sunetului.
Normalizare: După formarea inițială, învelișul de oțel este supus unei solicitări interne semnificative din cauza ciocănirii, ceea ce îl face dur și fragil. Producătorul îl încălzește la o temperatură specifică (aproximativ 800-900°C) și apoi îl răcește lent pentru a elibera solicitările și a înmuia oțelul, pregătindu-l pentru reglarea fină ulterioară.
Acordarea ciocanului:
Producătorul fixează carcasa pe un stativ dedicat, captează sunetul fiecărei note cu un microfon de monitorizare și analizează frecvența fundamentală și seria de armonice folosind un software de analiză spectrală.
Aceștia folosesc ciocane mici, special concepute, pentru a lovi extrem de ușor în anumite locuri din registru.
Loviturile în centrul registrului (coroana) coboară de obicei tonalitatea.
Loviturile la marginea registrului (umărul) ridică de obicei tonalitatea.
Acest proces necesită mii de cicluri repetitive de acordare fină. Scopul nu este doar de a asigura acuratețea tonului fundamental al fiecărui registru, ci și de a asigura că armonicele sale sunt pure, bogate și rezonează armonios în toate registrele. Un bun constructor acordează nu doar note individuale, ci întreaga scenă sonoră și rezonanță a instrumentului.
Etapa 5: Asamblare și tratament final
Lipire: Carcasele superioare și inferioare sunt lipite împreună, de obicei folosind un adeziv epoxidic de înaltă rezistență. Etanșarea și rezistența lipirii sunt cruciale, afectând rezonanța și durabilitatea.
Nitrurare (dacă se utilizează oțel nitrurat): Tava asamblată este plasată într-un cuptor special și se introduce azot gazos la temperaturi ridicate. Atomii de azot pătrund în suprafața oțelului, formând un strat de nitrură extrem de dur și rezistent la uzură. Acest proces blochează în cele din urmă pasul, care se va schimba foarte puțin la lovirea ulterioară. Acesta este motivul pentru care tava din oțel nitrurat este atât de stabilă și durabilă.
Finisare: Suprafața este curățată, lustruită sau tratată pentru a-i da aspectul final.
Controlul final al calității: Fabricantul de pahare efectuează o inspecție finală și amănunțită a înălțimii, tonului, aspectului și senzației la atingere a instrumentului pentru a se asigura că acesta respectă standardele fabricii.
Procesul de realizare Raysen handpan:
https://youtu.be/H7Fd4OWj-cY?si=rWPfis2RbCEMpZDq
